Colaborare

Mîrza dă credit colaborării PSD-PC

Liderul județean al social democraților suceveni, Gavril Mîrza, își exprimă speranța că alianța politică între PSD și PC, parafată la București, la finele săptămânii trecute, va funcționa mai bine decât cea încheiată în 2004, când conservatorii, pe atunci umaniști, au întors spatele PSD și au intrat la guvernare alături de Alianța PNL-PD. Mîrza a declarat că protocolul de colaborare între cele două partide, care urmează a fi legiferat în justiție, are prevederi care împiedică repetarea greșelilor din 2004.
Liderul social democraților suceveni explică în ce constă noua colaborare între PSD și PC.
„La alegerile locale merge fiecare pe lista sa de partid. Acolo unde rămâne pentru turul doi un candidat al unuia din aceste două partide, celălalt este obligat să-l susțină. De asemenea, vor fi susțineri necondiționate la alegerea viceprimarilor la nivelul localităților. La alegerile pentru Parlament din toamnă se vor stabili raporturi de desemnare a candidaților funcție de procentul pe care îl vom avea la alegerile locale, atât PSD cât și PC. Se vor stabili să candideze ei pe o serie de colegii unde stau mai bine și invers. Apoi această alianță să participe în mod categoric la guvernare în comun”, a declarat Mîrza. El a mai spus că în perioada următoare se va constitui Colegiul Județean de conducere al alianței, din care vor face parte câte 2-3 reprezentanți ai fiecărui partid.

Recomandări

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Gheorghe Șoldan, alături de Sorin Grindeanu la negocierile PSD de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier

Deputatul AUR Petru Negrea: „Nota de plată pentru incompetența guvernărilor PSD–PNL în cazul Pfizer este pusă pe umerii românilor”

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare