Mirela Adomnicăi: Fiecare zi cu inflație și prețuri la energie ridicate produce pierderi masive în economie

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi
Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că efectele creșterii prețurilor la energie nu se limitează doar la creșterea facturilor. Mirela Adomnicăi a susținut o declarație politică de la tribuna Parlamentului în care a arătat că prin scumpirea materiilor prime cresc exponențial costurile producției industriale și se intră într-o spirală economică descendentă foarte periculoasă. „Companiile energointensive riscă să dea faliment sau, în cel mai bun caz, să-și suspende activitatea, ceea ce înseamnă șomaj, presiune pe bugetul social și mai puține venituri la bugetul de stat, deci mai puțini bani de investiții și de reforme. Fiecare zi cu inflație și prețuri la energie ridicate produce pierderi masive în economie. Decizia e la nivelul Ministerului Energiei și al premierului”, a precizat Adomnicăi. Ea a arătat că PSD a propus soluții, cum ar fi reglementarea și întoarcerea la prețurile dinaintea liberalizării și realizarea de investiții în noi capacități de producție, respectiv finalizarea hidrocentralelor care zac abandonate, Răstolița din județul Mureș, Bumbești și Dumitra din județul Gorj. De asemenea, deputatul sucevean a subliniat faptul că PSD a fost inițiatorul pachetului de măsuri pe termen scurt pe care Guvernul le-a implementat la începutul acestui an pentru compensarea facturilor populației și a întreprinderilor mici și mijlocii. Mirela Adomnicăi a mai spus că tot PSD a venit și vine de fiecare dată cu soluții, dar, în acest caz, redactarea actelor normative trebuie să vină de la Ministerul Energiei, care gestionează acest domeniu de activitate.
„Putem discuta de soluțiile scăderii unor taxe, cum s-a propus la un moment dat și cum am propus chiar noi, cei de la PSD, în urmă cu câteva săptămâni, de a avea o cotă de TVA de 5% la facturile de la energie. Dar cred că în afară de aceste soluții care acționează asupra efectelor inflației, e foarte important să intervenim în primul rând asupra cauzelor. Avem două companii de stat, Hidroelectrica SA și Nuclearelectrica SA, care produc energie ieftină. Ministerul Energiei are peste 80% din activele acestor două companii. Companiile de stat din sectorul energetic au în mod cert un rol esențial în siguranța națională și în asigurarea echilibrului economic și social”, a afirmat Adomnicăi. Ea a arătat că Ministerul Energiei poate interveni, prin reprezentanții săi din consiliile de administrație, pentru a determina aceste companii să vină cu prețuri mai reduse, cu o marjă de profit mai mică, dar care să ofere oxigen economiei naționale și competitivitate pe plan extern.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Deputatul Florin Pușcașu atrage atenția că românii suportă din ce în ce mai greu prețul exorbitant al energiei