Anchetă

Mircea Sandu a dat cu subsemnatul la DNA

Mircea Sandu, președintele FRF
Mircea Sandu, președintele FRF

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, s-a prezentat, vineri, la Direcția Națională Anticorupție, unde a fost citat pentru a fi audiat în dosarul „valiza”, în care este vizat, în principal, finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali.
Surse judiciare susțin că Mircea Sandu a fost citat în calitate de martor la DNA.
Președintele FRF a stat la DNA aproximativ 30 de minute, la ieșire el declarând jurnaliștilor că a fost chestiune de „rutină”, fără să dea detalii.
În același dosar, în 20 octombrie, finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost la DNA.
În acest dosar, procurorii anticorupție i-au prezentat selecționerului Victor Pițurcă acuzațiile, Direcția Națională Anticorupție precizând că învinuirea reținută în cazul acestuia este de favorizarea infractorului (Becali-n.r.). Victor Pițurcă fusese adus la DNA, după ce a fost ridicat de procurori de pe Aeroportul Otopeni, în baza unui mandat de aducere, pentru a i se prezenta actele de urmărire penală.
În acest dosar procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală, în data de 7 mai, față de George Becali – finanțator al Clubului de fotbal „Steaua București”, acuzat de două infracțiuni de dare de mită; Teia Sponte – persoană din anturajul lui Becali George – acuzat de complicitate la dare de mită; Anton Doboș – președintele Clubului de fotbal „Universitatea Cluj”, acuzat de luare de mită; Traian Bendorfean – cunoștință a lui Doboș Anton, acuzat de complicitate la luare de mită.

Recomandări

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag