Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Piatra Neamț, că după data de 1 iunie, când se vor desfășura alegerile locale, „Moldova va fi în culoarea plăcută a roșului”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Geoană a spus, într-o conferință de presă, că este optimist în ceea ce privește rezultatul alegerilor locale, arătând că, potrivit sondajelor de opinie, PSD va obține cel mai mare număr de președinți de Consilii județene și primari.
„A fost făcut un sondaj de opinie pe întreaga țară, iar în urma rezultatelor știu sigur că vom obține cel mai mare număr de primari și președinți de consilii județene din România. În același timp, vom fi cei care vor primi cele mai multe voturi pe ordin politic. Toate acestea se vor întâmpla în pofida resurselor enorme și fățarnice pe care alte partide le-au cheltuit pentru a colora tot în unele orașe, PSD va câștiga alegerile”, a declarat Geoană.
El a mai spus că are încrede în candidații PSD care vor câștiga în fața unor contracandidați ce au resurse mari în campanie după ce au făcut bani din politică.
„Astfel de oameni au de luptat cu candidați actuali de la PDL care au făcut bani din politică, ca Flutur sau Berceanu. Sondajele care sunt lansate pe piață pentru manipulare nu ne sperie, suntem vaccinați. Sunt sigur că la Neamț PSD va câștiga alegerile. Ioan Munteanu va fi președintele Consiliului Județean Neamț, iar Răzvan Bobeanu va ajunge în turul II și atunci altfel vom discuta”, a spus Geoană.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a făcut, duminică, o vizită în județul Neamț, care a avut ca scop mobilizarea electoratului propriu pentru a participa la vot și închegarea echipelor care se ocupă de o campanie curată.