Minuni… minuni

În timpul comunismului materialist, cei care nu credeau în Dumnezeu îi acuzau pe cei care mergeau la biserică de obscurantism, de ignoranță. Cu alte cuvinte, îi considerau niște pierduți în spațiu care nu știu exact pe ce lume trăiesc. Știința era zeul atotputernic înaintea căruia trebuia să te pleci, vrei, nu vrei. Prima sorbitură din paharul științelor te face ateu, spunea câștigătorul Premiului Nobel pentru fizică din 1932, Werner Heisenberg. Dar la fundul paharului te așteaptă Dumnezeu, nu uita să încheie el cu seriozitate. Deși societatea contemporană nu mai crede în minuni – ele sună negativ pentru omul de azi, dovedesc naivitate și lipsă de rafinament intelectual – totuși, oamenii le caută și le iubesc. Și știți de ce? Fiindcă simt că fără ele sunt robii materiei, legați cu legătura puterilor și elementelor naturii. Minunea deschide poarta temniței lor, oferă mărturie despre existența Celui Care este mai puternic decât focul și decât vântul, decât potopul și boala, decât mormântul. Minunea este precum chipul tatălui pentru copiii care se găsesc în temniță.
Sufletele tuturor se răzvrătesc când unii trâmbițează că legile fizice ar fi imuabile, de neschimbat, ca și cum ar exista anumite legi fantastice și nu doar mobilitatea firii și dispunerea acestei mobilități.
Odată, un mirean a mers cu fiul său la avva Sisoe, pe muntele avvei Antonie, dar pe drum s-a întâmplat că fiul a murit. Tatăl nu s-a tulburat, ci l-a luat în brațe și l-a dus, cu credință, la bătrân, căzând amândoi la pământ, ca și cum ar fi făcut închinăciune, ca să fie binecuvântați. După aceea, tatăl s-a sculat, l-a lăsat pe fiu la picioarele bătrânului și a ieșit afară. Bătrânul, crezând că i se închină, i-a zis tânărului: „Ridică-te și du-te afară“, căci nu știa că-i mort. Copilul s-a ridicat îndată și a ieșit. Văzându-l tatăl său a înlemnit, apoi a intrat și s-a prosternat înaintea bătrânului spunându-i toată povestea. Bătrânul însă s-a întristat, căci nu voise să facă minunea. Atunci ucenicul avvei i-a cerut mireanului să nu mai povestească nimănui până la săvârșirea din viață a bătrânului.
(Prelucrare de Augustin Păunoiu din Patericul Egiptean și din volumul „Puține cuvinte, multă iubire“, Ierom. Hrisostom Filipescu)