Neatenție

Minoră accidentată grav de un microbuz

O tânără în vârstă de 16 ani a fost grav rănită după ce a fost lovită de un microbuz. Cea în cauză, Nicoleta Ramona T., din comuna Mihoveni, a fost accidentată marți după amiază, în jurul orelor 16.00, atunci când a încercat să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Conform polițiștilor din comuna Șcheia, tânăra ar fi traversat strada prin spatele unui autovehicul de transport în comun, apărând brusc în fața microbuzului marca „Fiat Ducato”, la volanul căruia se afla Constantin V., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava. Deși șoferul a încercat să evite accidentul și a frânat, impactul nu a mai putut fi evitat. Tânăra a fost proiectată violent pe asfalt, fiind transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu multiple contuzii și a fost internată la secția chirurgie infantilă. Deși polițiștii spun că victima ar fi traversat strada neregulamentar, familia acesteia susține că vina este a șoferului, întrucât acesta a lovit-o în timp ce fata se afla pe marginea drumului și vorbea cu o cineva. În cursul zilei de ieri, polițiștii i-au întocmit șoferului dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar în urma testelor s-a stabilit că acesta nu era sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava sprijină în continuare Rugby Club Gura Humorului, singura echipă din județ care evoluează în Liga Națională

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

O altercație între tineri din localități vecine s-a lăsat cu înjunghierea unuia dintre ei. Autorul are 18 ani