Minor de 15 ani, prins la volanul unei mașini furate



Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au observat în trafic, marți, pe DN 29A, în localitatea Șerbănești, comuna Zvoriștea, un autoturism reclamat ca furat cu o zi înainte de pe raza municipiului Suceava.Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, care a fost oprit pe un imaș, iar în mașină au fost identificați trei tineri, din care unul de 15 ani, din comuna Hânțești, se afla la volan.În cauză s-a întocmit dosar penal față de minor pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că autorii furtului autoturismului sunt minorul de 15 ani, aflat la volanul mașinii, un minor de 16 ani, din municipiul Suceava, și unul de 15 ani, din comuna Zvoriștea.„Față de cei trei s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt în scop de folosință, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir