Ministrul Vasile Dâncu: Avem creștere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creștere fără dezvoltare

Creșterea economică din România este una fără dezvoltare, cu care „ne împăunăm în statistici”, consumă resurse și dă senzația unei dinamici pozitive, însă nu folosește la nimic, a declarat, luni, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației, vicepremierul Vasile Dâncu, citat de Mediafax.”Avem creștere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creștere fără dezvoltare, iar o creștere fără dezvoltare nu folosește oamenilor și nu folosește viitorului, este o creștere care consumă, mai degrabă. Consumă resurse și dă senzația unei dinamici pozitive, dar de fapt nu folosește la nimic”, a declarat Dâncu, la un eveniment de lansare a unei platforme de dialog pe tema dezvoltării din zonele rurale, organizat de reprezentanța Comisiei Europene al București.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Piața asigurărilor, între creștere și consolidarea echilibrelor structurale

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”