Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a condamnat ferm miercuri dimineață afirmațiile făcute de premierul Victor Ponta, potrivit cărora unii decidenți politici ungari nu sunt „cu nimic mai buni decât cei din Siria sau Libia”, relatează Mediafax. Premierul Victor Ponta a declarat, ulterior, că se alătură liderilor europeni care „sancționează o atitudine rușinoasă” a Ungariei, „indiferent de supărarea și jignirile celor de la Budapesta”.Premierul Victor Ponta a declarat, referitor la ridicarea de către autoritățile maghiare a unui gard la granița cu România și la criticile la adresa sa, că se alătură liderilor europeni care „sancționează o atitudine rușinoasă” a Ungariei, „indiferent de supărarea și jignirile celor de la Budapesta”.Întrebat cum comentează criticile la adresa sa aduse de ministrul de Externe ungar, Ponta a spus: „În nicun fel, decât spunând un lucru pe care îl spun tot timpul, că România și-a dorit să fie membru al UE pentru a respecta valorile europene, că problema refugiaților este o problemă a Europei pe care trebuie să o rezolvăm împreună”.



