La Înviere

Ministrul Flutur a luat lumină la biserica din Valea Putnei

Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a decis să participe la slujba din noaptea de Înviere acolo unde merge, în mod tradițional, de câțiva ani buni, la Valea Putnei. Ministrul a venit împreună cu soția și fiica și a fost recunoscut de toți cei câteva sute de enoriași. Gheorghe Flutur a fost printre primii care a luat lumină la chemarea preotului paroh, după care a asistat la slujbă și a cântat împreună cu ceilalți credincioși „Hristos a Înviat”. Așa cum cere tradiția, ministrul a ocolit de trei ori biserica, iar apoi a intrat în biserică rostind „Adevărat a Înviat”. Totuși, pentru Gheorghe Flutur nu a fost a noapte tocmai liniștită. Din cauza inundațiilor din sudul țării, ministrul a stat cu ochii pe telefon pentru a afla ce se întâmplă în satele unde digurile de protecție stăteau să se rupă sub presiunea apelor. „Am venit să iau lumină și forță și să mă rog pentru cei năpăstuiți. Sper ca Dumnezeu să-și îndrepte fața și spre ei”, a spus Gheorghe Flutur. Pentru ministrul Agriculturii a fost o dublă sărbătoare. Pe de o parte el a participat la cea mai mare sărbătoare a creștinătății, iar pe de altă parte, când a ajuns acasă a ciocnit un ou roșu cu familia și pentru Paște, dar și cu ocazia onomasticii.

Recomandări

Duminica a II-a după Rusalii (a Tuturor Sfinților Români) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II