Ministrul Borbely susține că birocrația este cea mai mare nemulțumire a sa



Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Laszlo Borbely, a declarat, joi, la Sântu Gheorghe, că birocrația este cea mai mare nemulțumire a sa, de când se află la conducerea ministerului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Laszlo Borbely a declarat că, de când coordonează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, cea mai mare problemă cu care s-a confruntat este birocrația.
„De multe ori a trebuit să mă lupt și cu oamenii din sistem și din minister, ca să îi fac să înțeleagă să nu se acopere cu hârtii, să nu folosească hârtiile pentru a-mi explica de ce nu se poate rezolva o problemă”, a spus Borbely.
El a dat ca exemplu pentru efectele birocrației întârzierile la programele PHARE.
„I-am băgat în priză, cum se spune, deci, am mai recuperat din aceste rămâneri din urmă”, a adăugat Borbely.
De asemenea, ministrul Borbely a spus că cea mai mare insatisfacție a sa este faptul că nu a reușit să îi influențeze pe cei din jurul său ori din alte instituții „să se miște mai repede”.
„Și nu întâmplător acest Program Operațional Regional este sută la sută descentralizat, pentru că consider că trebuie să dăm responsabilitatea autorităților locale să decidă, să vină cu proiecte, nimeni nu-i oprește să depună proiecte”, a conchis Laszlo Borbely.