Ministrul Agriculturii, sesizat în privința „accizelor enorme” ale UE la țuică



Președintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaților, Kelemen Attila, l-a sesizat pe ministrul Agriculturii Dacian Cioloș asupra nemulțumirilor producătorilor de țuică, privind „accizele enorme instituite de prevederile unionale”, cerându-i să intervină la UE pentru diminuarea taxelor. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de UDMR Mureș, producătorii de țuică cu care Kelemen a avut întâlniri i-au spus deputatului că, potrivit normelor europene, pentru o cantitate de țuică mai mare de 50 de litri trebuie să plătească 12 lei pe litru, sumă care practic face imposibilă continuarea producției și a activității în sine.
„Din raportul făcut de reclamanți reiese că, în ultima vreme, un număr mare de producători din toată țara au renunțat să mai producă acest produs specific local. Kelemen Atilla a cerut ministrului Agriculturii să intervină la instituțiile abilitate ale UE, pentru a sprijini doleanța acestor producători tradiționali și în același timp și-a exprimat părerea că folosirea unor taxe exagerate împiedică instituirea politicii unionale de dezvoltare rurală, în ciuda faptului că scopul principal ar fi subvenționarea producției produselor considerate specific locale. Propunerea dânsului este ca și producția de țuică să fie considerată un produs tradițional specific, precum și micșorarea nivelului taxelor”, se arată în comunicat.
Kelemen Attila a îndeplinit funcțiile de observator și deputat în Parlamentul European până în 2007, activând în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a PE.