Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Barna Tanczos afirmă că nu știe cum a apărut firma deținută de premierul Tăriceanu pe lista din HG-ul privind exproprierea unor terenuri, menționând că instituția nu are posibilitatea să verifice datele primite de la Compania de Autostrăzi și Drumuri.
„Nu știu cum a apărut pe listă Automotive Trading Services, firmă despre care nu am auzit. Noi nu avem posibilitatea la minister să mergem pe teren și să vericăm proprietarii. Procedura de expropiere este făcută de Compania de Autostrăzi și Drumuri și o firmă de avocatură, care pregătește documentația. Apoi se face o evaluare, fără să se țină cont de cine este proprietar”, a declarat pentru MEDIAFAX Barna Tanczos, secretarul de stat care a contrasemnat din partea Ministerului Transporturilor hotărârea de guvern.
Premierul Tăriceanu a negat că terenul pentru care firma Automotive Trading Services, la care deține pachetul majoritar de acțiuni, este indicată drept proprietar într-o hotărâre de guvern ar mai aparține acestei societăți și a precizat că nu a fost depusă nicio cerere de despăgubire.
Într-un comunicat transmis anterior de conducerea Automotive Trading Services se arată că firma nu mai deține din iunie 2007 terenul inclus în hotărârea de guvern privind exproprierile pentru lucrări la DN 1, act normativ în care este însă menționată ca proprietar, și că nu a cerut despăgubiri.
Guvernul a suplimentat recent, prin hotărâre a Executivului, cu 10,7 milioane lei fondurile de despăgubire a deținătorilor de terenuri expropriate pentru lucrări la DN 1 și centura rutieră a Capitalei, după includerea pe lista expropriaților de noi persoane fizice și societăți.
În tabelul cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării figurează pe ultima poziție, cu titlul de „numele proprietarului conform documentațiilor tehnico-cadastrale”, firma Automotive Trading Services, cu un teren de expropriat de 501 metri pătrați dintr-o suprafață totală rezultată din acte de 20.000 metri pătrați, în orașul Otopeni (județul Ilfov).
Hotărârea de guvern, avizată de premierul Tăriceanu, este contrasemnată de Barna Tanczos, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, și ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.