Ministerul Educației: Elevii din învățământul primar vor putea învăța șah la școală

Elevii din învățământul primar vor putea învăța șah la școală, din toamnă, în cadrul unor programe realizate cu specialiștii din cadrul Federației Române de Șah, informează Ministerul Educației Naționale (MEN), informează Mediafax.Ministrul Educației, Remus Pricopie, a aprobat, luni prin ordin de ministru, Programele școlare pentru disciplina opțională „Educație prin șah”, anul I și anul al II-lea de studiu. Acestea intră în curriculum la decizia școlii pentru învățământul primar și vor putea fi folosite începând cu anul școlar 2014 – 2015.Potrivit MEN, în cadrul programului, elevii vor avea ocazia să se familiarizeze cu tabla de șah, cu regulile de joc și să decodifice semnele convenționale utilizate în partida de șah. Exercițiile de interpretare, observația, simularea unor situații de joc, calculul unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu.

Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”