Ministerul Dezvoltării va începe în octombrie programul „200 de locuințe pentru rromi”



Ministrul Dezvoltării, Borbely Laszlo, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că ministerul va începe, în luna octombrie, programul „200 de locuințe pentru rromi”, pentru care a primit cereri din toată țara, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Ministerul pornește un program pentru 200 de locuințe pentru rromi, în toată țara. Pornim luna viitoare cu 200 de locuințe pentru rromi. (…) Noi am pregătit din luna februarie, am dat adrese către toate primăriile, am analizat și s-au dus colegii în comunități și în prima fază vom construi 200 de locuințe pentru rromi. Vor fi alese 25 de comunități din întreaga țară”, a spus Borbely.
El a spus că în cadrul programului ministerul va da banii pentru construcția de locuințe, iar primăriile trebuie să asigure terenurile și banii pentru utilități. În total, o astfel de casă se va construi cu sume între 15-20.000 de euro, însă valoarea va fi stabilită în urma unei licitații.
Ministrul a precizat că din județul Mure, există câteva cereri, însă municipiul Târgu Mureș nu se numără printre doritori.
„Ofer posibilitatea Primăriei să mediez. Am fost la Oradea la Fundația Habitat for Humanity, care construiește zece case duplex pentru familii de rromi. Fundația dorește să vină și la Târgu Mureș să construiască 10-20 de locuințe. Din județul Mureș sunt mai multe cereri”, a spus Borbely.
El a exemplificat cu administrațiile din Reghin și Sânpaul și a invitat primăria municipiului reședință de județ să facă pași în acest sens.