Mii de greci au manifestat la Atena, cerându-i premierului să-și respecte promisiunea

Aproximativ 5.000 de greci au manifestat joi în fața Parlamentului din Atena, cerându-i premierului Alexis Tsipras să-și respecte promisiunea de a ajunge la un acord cu creditorii internaționali, pentru ca Grecia să rămână în zona euro, relatează Euronews, citat de Mediafax.”Trăim în Europa și acest lucru nu este negociabil”, au afirmat mai mulți manifestanți, adăugând că intenționează să rămână în Piața Syntagma până când Guvernul va încheia un acord viabil.Opozanții Guvernului apreciază că liderii greci se joacă cu focul și nu au fost mandatați să decidă o ieșire din zona euro. „Orele următoare sunt cruciale pentru viitorul european al Greciei”, afirmă manifestanții.”Demonstrația nu are nicio legătură cu votul DA sau NU sau cu diferite partide. Am făcut apel inclusiv la cei care au votat NU (la referendum-n.r.). Aici spunem toți că rămânem în Europa”, a declarat Theofanis Malamos, membru al comisiei de organizare a mitingului.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

PNL și PPE o susțin pe Ursula von der Leyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, iar Manifestul Congresului PPE a solicitat admiterea deplină a României în spațiul Schengen