Motive personale

Mihai Vranău a demisionat din CL Câmpulung Moldovenesc

Mihai Vranău: „Decizia demisiei nu are în spate decât motive personale”
Mihai Vranău: „Decizia demisiei nu are în spate decât motive personale”

Consilierul local câmpulungean Mihai Vranău (PSD), președinte al Comisiei economice a Consiliului Local, vicepreședinte al organizației locale a acestui partid, a demisionat din legislativul câmpulungean, din motive personale.
„Au apărut imediat tot felul de speculații, dar demisia mea nu are legătură cu situația din organizația locală. În PSD lucrurile merg bine, probabil că în viitorul apropiat vor merge și mai bine și nu am nici un motiv de nemulțumire. De asemeni, în ce privește relația mea cu colegii din Consiliul Local, eu consider că am avut o colaborare bună și le mulțumesc tuturor pentru asta. Decizia demisiei a fost numai și numai a mea și nu are în spate decât motive personale. Restul sunt speculații, pe care le consider însă normale, pentru că am fost și rămân un om implicat profund în munca din partid”, ne-a declarat consilierul demisionar.
Mihai Vranău este al doilea demisionar dintre cei patru actuali consilieri locali ai PSD.
Anterior, Ion Antohi a demisionat pentru că a survenit o poziție de incompatibilitate și va fi înlocuit cu Georgeta Hojbotă. Înlocuitoarea în Consiliul Local a demisionarului Mihai Vranău va fi, cel mai probabil, Nicuța Lupăescu, fost consilier local și în legislatura trecută.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă