Mihai Eminescu, pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.” – cu evocarea acestui îndemn al Sfântului Apostol Pavel a debutat miercuri, 15 ianuarie 2025, lansarea programului evenimentelor culturale pe care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le va desfășura pe parcursul acestui an, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Ziua Culturii Naționale a României a fost marcată în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin rugăciune, pomenirea celor care au trecut la cele veșnice fiind dovada dragostei, a recunoștinței și aprecierii față de ctitorii de neam, de limbă și de cultură românească, adormiți întru nădejdea învierii și a vieții de veci.
La împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului național al românilor, la Paraclisul mănăstirii care adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului celui care s-a dovedit poetul nepereche al poporului român, născut la 15 ianuarie 1850. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte pr. Ionuț Isopescu, consilier eparhial al Sectorului Educațional-Teologic al eparhiei, pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural, pr. Adrian Popa, consilier al Sectorului Colportaj Bisericesc, și arhid. Vasile Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul slujbei de pomenire a tuturor celor care au contribuit de-a lungul timpului la transmiterea valorilor și păstrarea identității noastre naționale cu operele pe care le-au făurit prin măiestria cuvântului și nu numai, pr. Constantin Ciprian Blaga a rostit un cuvânt de învățătură intitulat Ziua Culturii Naționale – Prilej de rugăciune și de recunoștință. Cu acest prilej au fost anunțate și o parte dintre evenimentele înscrise în agenda eparhiei Sucevei în anul 2025, Ziua Culturii Naționale devenind din acest an evenimentul care va marca lansarea oficială a calendarului cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dat fiind faptul că „activitatea culturală a unei eparhii este reflexia preocupărilor culturale ale chiriarhului eparhiei în cauză; ori Părintele nostru Arhiepiscop este un iubitor de cult și de cultură, dovadă fiind cele aproximativ 90 de volume pe care le-a semnat, și dorește ca activitatea culturală a eparhiei să fie dinamică, variată și complexă”.
Irina URSACHI

Mihai Eminescu, pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Mihai Eminescu, pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Mihai Eminescu, pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Mihai Eminescu, pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Recomandări

Consiliul Județean Suceava sprijină în continuare Rugby Club Gura Humorului, singura echipă din județ care evoluează în Liga Națională

„Moda la Porțile Levantului” a ajuns la Suceava. O incursiune spectaculoasă în eleganța și rafinamentul boierilor și jupânițelor de odinioară

Început de slujire sub semnul păcii și al comuniunii – instalarea părintelui Viorel-Ioan Cozmei ca paroh al Parohiei Calafindești

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

Peste 20 de copii de la Omnia Ballet vor reprezenta Suceava și România la finala mondială Dance World Cup 2026, de la Dublin