Transport public

Microbuzele TPL circulă către Cetatea de Scaun a Sucevei, pe durata Festivalului Medieval

Sucevenii și turiștii care vor să urmărească frumoasele spectacole de teatru, dansuri medievale sau demonstrații de luptă din cadrul programului Festivalului de Artă Medievală, care se desfășoară în Cetatea de Scaun a Sucevei, au la dispoziție, începând de astăzi, microbuze ale societății de transport public local, TPL, după cum a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Acestea vor circula din Centru spre Cetate, din oră în oră, începând de vineri, de la ora 11.00.
Conform directorului TPL, Darie Romaniuc, prețul unei călătorii este același ca și pe orice alt traseu, adică 2 lei, iar sucevenii care au abonamente pot circula și cu acestea, fără a fi nevoie să achite ceva în plus.
Microbuzul pus la dispoziție de TPL pentru transport către Cetatea de Scaun este unul din cele cinci recent achiziționate de Primăria Suceava, de tip Karsan Jest, cu o capacitate de 23 de persoane, din care 14 locuri pe scaune și 9 în picioare.

Recomandări

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Aproape 15.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor sucevene și au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, în Noaptea Muzeelor