Cultural

Michel Soulard și-a lansat volumul „Farmacist în războiul din Algeria (1960-1961)”, la Casa Prieteniei

Biroul Francez din Casa Prieteniei a găzduit miercuri, 28 martie, un eveniment cultural deosebit, lansarea volumului „Pharmacien dans la Guerre d’Algérie (1960-1961)”, în prezența autorului, Michel Soulard, evenimentul făcând parte din seria acțiunilor dedicate Zilelor Francofoniei. Michel Soulard, care se prezintă drept „un francez îndrăgostit de România”, a călătorit de mai multe ori în scopuri sociale și culturale în țara noastră, dar și în Polonia și în țările Orientului Apropiat. A fost observator ONU și OSCE în Kosovo, a fondat asociații umanitare active, cum ar fi „Farmaciști fără frontiere”.
„Farmacist în războiul din Algeria (1960-1961)” esteo lucrare autobiografică, care prezintă experiența lui Soulard de cadru medical implicat în numeroase misiuni, în zona liniilor de apărare Morice și a barajului electrificat al frontierei tunisiene, totul pe fundalul conflictelor legate de independența statului algerian. Subiectul a trezit atenția unui public tânăr și bun cunoscător al limbii franceze, format din studenți și masteranzi ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicăriidin cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
După lansarea volumului de carte a urmat o conferință susținută de autor, memorabilă grație prezentării fotografiilor-document incluse în volum. Venirea autorului Michel Soulard la Suceava a fost posibilă datorită sprijinului Institutului Francez din Iași și Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, de coordonarea manifestării ocupându-se Nicoleta Moroșan, lector univ. dr. al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din universitatea suceveană.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”