Metodologia de evaluare a calității manualelor școlare, lansată în dezbatere publică de Ministerul Educației



Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică Proiectul de metodologie privind evaluarea calității proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar, acesta vizând modul în care se va face analiza cărțile care ajung pe băncile elevilor, informează Mediafax.
Proiectul a fost lansat în dezbatere pentru a se stabili calendarul pentru evaluarea proiectelor de manuale școlare, criteriile de evaluare a calității științifice, coordonatorul procesului de evaluare, experții cooptați, dar și modul în care vor fi acordate punctajele pentru manualele participante.
„Evaluarea calității științifice a conținutului fiecărui proiect de manual școlar este realizată de către trei experți cooptați-cadre didactice/specialiști externi: un cadru didactic din învățământul superior, un cadru didactic din învățământul preuniversitar și un specialist extern în domeniul pedagogie/psihologie/psihopedagogie”, potrivit proiectului lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Procesul de evaluare a proiectelor de manuale școlare este confidențial, pentru toate persoanele implicate, până în momentul comunicării rezultatelor finale.
„Un proiect de manual școlar este considerat Admis din punctul de vedere al criteriilor de evaluare a calității științifice atunci când întrunește minimum 85 de puncte din 100 de puncte posibile”, se menționează în documentul citat.



Recomandări

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava
„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava