Un minor în vârstă de 16 ani din municipiul Suceava a fost aproape de a cădea victimă escrocilor care adună mici averi prin metoda de înșelăciune „accidentul”. Din fericire, băiatul și-a dat seama la un moment dat că povestea spusă de „polițistul” care l-a sunat nu este reală. Poliția a fost sesizată de tentativa de înșelăciune luni după-amiază, în jurul orei 17.00, tânărul de 16 ani fiind cel care a sunat la 112 și a relatat că un fals polițist a încercat să-l înșele pe motiv că mama sa a fost implicată într-un accident rutier.
Din ancheta poliției rezultă că în aceeași zi, în jurul orei 15.45, minorul a fost sunat pe telefonul fix de către un bărbat care i-a spus că este polițist, iar mama sa a lovit cu mașina pe o trecere de pietoni o fetiță. Interesant este că individul i-a dat băiatului date despre mașina mamei sale, pentru a face povestea și mai veridică.
„Polițistul”, a relatat tânărul, i-a spus că pentru a o ajuta pe mama sa trebuie să adune toate bijuteriile, banii, tot ce este de valoare în casă și să se deplaseze în parcarea magazinului Kaufland, lângă sediul Poliției municipiului Suceava, unde se va întâlni cu el, pentru a rezolva cazul. Inițial, tânărul a luat mai multe bijuterii din casă și s-a dus spre locul de întâlnire, după care s-a răzgândit, dându-și seama că un polițist nu ar putea acționa în acest mod. Înainte de a suna la 112 băiatul a avut o convorbire pe telefonul mobil cu falsul polițist, care l-a sunat de pe un număr ascuns, moment în care i-a spus că nu-i mai aduce nimic deoarece este o înșelăciune. În aceste condiții individul a avut timp să dispară, și acest caz rămânând deocamdată cu autori necunoscuți.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a spus:
“Mediatizarea aproape zilnică a cazurilor de acest gen dar și a recomandărilor cu caracter preventiv cu privire la înșelăciunile prin diferite metode și desfășurarea de acțiuni de informare cu grupurile țintă vulnerabile au dus la creșterea gradului de responsabilitate al cetățenilor. Totuși, în continuare, există și persoane care dau dovadă de credulitate și cad în plasa infractorilor”.
Ofițerul de poliție a mai declarat că pentru modul în care a acționat, tânărul va primi din partea IPJ Suceava un set de rechizite pentru noul an școlar.





