Meșteșugarii care vor să înceapă o afacere vor fi sprijiniți prin fonduri europene



Micii meșteșugari care sunt interesați de artizanat, olărit, prelucrarea lemnului, realizarea de țesături sau articole de fierărie pot urma cursuri care să-i ajute la crearea unei afaceri, iar cele mai bune proiecte vor fi susținute financiar printr-un proiect finanțat prin Fondul Social European.
Proiectul „Șanse egale pentru comunitatea rurală” (SCOR) care se derulează pe o perioadă de trei ani și are valoarea totală de 18.500.000 de lei, a fost lansat, luni, de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în vederea conștientizării populației din mediul rural cu privire la oportunitățile de demarare a unei activități independente și dezvoltarea competențelor și abilităților antreprenoriale.
„Acest proiect este menit să revitalizeze meseriile tradiționale care încă se mai practică prin anumite zone ale țării, dar au nevoie de o atenție sporită din partea noastră pentru a nu dispărea. Avem în vedere micii meșteșugari, care sunt interesați de artizanat, de olărit, de prelucrarea lemnului, realizarea de țesături, articole de fierărit, împletituri de pănușe sau nuiele”, a declarat, la lansarea proiectului, ministrul Muncii, Marian Sârbu.
Prin implementarea proiectului se asigură furnizarea unui pachet de servicii care să contribuie la regenerarea dezvoltării locale și la creșterea gradului de ocupare pentru persoanele din mediul rural interesate să dezvolte activități independente.
Astfel, activitățile din cadrul proiectului vizează măsurile active cu accent pe formare profesională în domeniul antreprenoriatului pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și persoanele inactive din mediul rural, precum și pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistență, cu venituri reduse.
Aceste categorii de persoane vor putea să devină active pe piața muncii, să obțină cunoștințele de bază privind elaborarea unui plan de afaceri, legislația aplicabilă, aspecte de marketing, strategii orientate spre client, proiectul facilitând crearea unor afaceri individuale eficiente și durabile pentru a susține sursele de venit ale cetățenilor și comunităților rurale.
Prima etapă a proiectului constă în identificarea persoanelor din mediul rural care cunosc o meserie tradițională și care vor să se specializeze astfel încât să facă bani din practicarea ei, acest lucru urmând să fie făcut de operatorii ANOFM și reprezentanții Blocului Național Sindical.
În acest sens vor fi înființate 15 centre județene (unul la două județe pe regiune de dezvoltare) care să acorde sprijin și consultanță micilor meșteșugari.
Cei care vor decide să se înscrie în program vor primi subvenții lunare pentru participarea la cursuri (acestea fiind gratuite). Cursurile îi vor ajuta pe meșteșugari să deprindă cunoștințe minime de operare pe calculator și le vor dezvolta competențele specifice pe partea de antreprenoriat, respectiv cum să-și dezvolte o afacere, cum să-și promoveze propriile produse, cum să întocmească un plan de afaceri și cum să demareze afacerea.
Potrivit ANOFM, ar urma să beneficeize de servicii de formare profesională în cadrul proiectului, 1.440 de persoane, cel puțin 950 dintre acestea urmând să oparticipe la seminarul de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale.
Proiectul își propune să acorde 150 de burse de merit meșteșugarilor care vor avea cele mai bune idei de afaceri, aceștia urmând să fie spriniți din punct de vedere financiar pentru punerea lor în aplicare.