Cronica religioasă

Mesajul noului mitropolit al Moldovei și Bucovinei

Cronica religioasă: Mesajul noului mitropolit al Moldovei și Bucovinei
Cronica religioasă: Mesajul noului mitropolit al Moldovei și Bucovinei

Este un cuvânt în Scriptura, în care Dumnezeu grăiește prin gura unui profet: ’Căile Mele nu sunt căile voastre; gândurile Mele nu sunt căile voastre’. Cred că sub egida acestui cuvânt din Scriptură s-au desfășurat și alegerile pentru Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Surprinderea mea a fost mare. Dau slavă lui Dumnezeu că mă cheamă la o altă slujire în Biserică. Mi se rupe inima pe de o parte că mă despart de poporul lui Dumnezeu din Oltenia, cu care zic eu că m-am identificat poate până la ultima picătură de sânge, iar pe de alta parte mă îndrept spre Iași, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, pentru că slujirea arhierească nu este altceva decât o prelungire a Liturghiei în timp și spațiu, dar așa cum am simțit de-a lungul celor 8 ani cât am slujit la Craiova, cu ajutorul Sf. Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei, tot așa nădăjduiesc că rugăciunile Sf. Parascheva, ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ale Sf. Ștefan cel Mare, ale Sf. Dosoftei, ale Sf. Varlaam și ale tuturor sfinților care au odrăslit pe pământul Moldovei, mă vor sprijini să îndeplinesc slujirea la care am fost chemat acolo.
De asemenea, am speranța că voi primi ajutor din partea PF Părinte Patriarh Daniel, care amintea că această lucrare nu poate fi considerată altfel decât lucrarea Duhului Sfânt și, în același timp, cred că celălalt moldav, și anume PF Părinte Patriarh Teoctist, de care am fost atât de puternic duhovnicește legat, a fost prezent în sala sinodală, pentru că este mai prezent cineva plecat dintre noi decât suntem noi, unii în fața altora, și el, PF Părinte Patriarh Teoctist, care a păstorit atât la Craiova, cât și la Iași, mă va ocroti, acolo sus, cu rugăciunile sale.
(ÎPS Teofan, Mitropolit ales al Moldovei și Bucovinei)

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Primarul Vasile Rîmbu a primit „Crucea Bucovinei” de la arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic