Tânărul în vârstă de 18 ani din Siliștea-Liteni trimis în judecată pentru că l-ar fi împușcat pe unchiul său cu o armă artizanală, confecționată de el, este foarte aproape de a se întoarce în arest preventiv. La exact o săptămână după ce judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au schimbat măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, vineri, 12 iunie, Tribunalul Suceava a admis propunerea procurorului de caz, care a cerut reîncarcerarea lui Săvel Cătălin Ostăcioaie. Motivul ar părea poate banal, însă nu este deloc așa.
Tânărul avea interdicția clară de a părăsi domiciliul, unde a fost plasat în arest, însă a fost văzut de mai multe persoane plimbându-se prin sat, cu bicicleta. Se întâmpla chiar la o zi după ce a venit acasă. Având în vedere că soția și copiii celui pe care l-ar fi împușcat sunt la 50 de metri de casa sa, inculpatul a stârnit o stare de panică ce nu putea fi trecută cu vederea de anchetatori.
Cum își „regretă” fapta tânărul: „Răzbunarea nu o pot opri nici o mie de mascați”
O altă problemă deloc de neglijat este legată de postările pe care tânărul le-a făcut, după ce s-a întors acasă, pe rețeaua de socializare Facebook, pe pagina sa. Pe lângă foarte multe fotografii în care tânărul își umflă mușchii, departe de vreo atitudine de regret, pe pagina sa a fost postat și un colaj foto, însoțit de o manea cu texte amenințătoare:
“Nici o închisoare nu o să mă potolească”/ „Când mă eliberez o să fiu teroarea voastră”/ „Răzbunarea nu o pot opri nici o mie de mascați” sau „Vin acasă și vă arăt ce mi-am pus în gând”/ „Vă nenorocesc pe toți și mă-întorc răzând”, sunt câteva din versurile piesei. În imaginile care însoțesc versurile acesta apare la un moment dat ținând o bâtă în mână.
Curtea de Apel va lua o decizie finală
Deși Tribunalul Suceava a decis de vineri înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv, adică încarcerarea efectivă într-o celulă, măsura nu a fost pusă imediat în aplicare. Conform actualelor prevederi ale Codului Penal, inculpatul a avut posibilitatea de a face apel, o decizie finală urmând a fi luată de Curtea de Apel Suceava. Chiar magistrații de la Curtea de Apel au fost cei care l-au trimis în arest la domiciliu pe tânăr, cu o serie de interdicții clare. Cea mai importantă era interdicția de a părăsi domiciliul.
Arestul la domiciliu impune ca inculpatul să nu-și părăsească perimetrul proprietății, însă acesta o poate face oricând, pe riscul său, bineînțeles. Faptul că acesta este practic liber atunci când dorește a stârnit panica familiei celui ucis, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt vecini, dar și a martorilor din dosar.
Scenariul unui cumplit omor, conturat de procurori
Din ancheta procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că inculpatul și-a confecționat singur o armă dintr-o țeavă metalică, un arc de la o bicicletă, o bucată de lemn și diverse șuruburi și piulițe. După aproximativ șase luni arma a fost terminată, iar Săvel Cătălin Ostăcioaie a probat-o cu un cartuș de vânătoare original adus din Italia.
Arma avea să fie folosită la crimă pe 20 octombrie 2014, pe fondul unui conflict spontan.
În acea zi, în jurul orei 19.00, Săvel Cătălin Ostăcioaie s-a deplasat cu tatăl său și cu alți membri ai familiei la un bar din Siliștea. Au consumat alcool, iar la un moment dat în local a intrat și Neculai Costache, în vârstă de 47 de ani, vărul tatălui său, care era într-o veche relație conflictuală cu familia Ostăcioaie. Anchetatorii au stabilit că Neculai Costache a fost cel care a început scandalul, încercând să-i lovească pe adolescent și pe tatăl său.
Fapta a fost comisă la scurt timp, după ce adolescentul s-a dus acasă după armă. L-a așteptat pe Neculai Costache pe un drum din câmp, pe care știa că acesta se va întoarce acasă de la local, și l-a împușcat. Anchetatorii au arătat în rechizitoriul de trimitere în judecată că bărbatul a fost împușcat de la o distanță de 2-6 metri, în zona abdomenului. Ulterior a fost și lovit în zona capului cu țeava armei.
Tânărul, care la avea vreme era minor, a recunoscut comiterea faptei.
Cum s-a ajuns ca inculpatul să fie trimis în arest la domiciliu
Magistrații de la Tribunal stabiliseră ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă de doar 6 ani și 6 luni de detenție, însă această pedeapsă a fost anulată de Curtea de Apel Suceava. Practic, procesul se va relua de la zero, iar judecătorii au stabilit că în aceste condiții inculpatul nu mai poate rămâne în arest preventiv o perioadă atât de îndelungată, înlocuind această măsură cu cea a arestului la domiciliu.
În noile condiții, măsura arestului la domiciliu a fost însă revocată.
Intimidări
Mesaje de amenințare postate din arest la domiciliu de tânărul judecat pentru că și-ar fi împușcat unchiul






