Poliția Rutieră

Mercedes răsturnat într-un pârâu



– Șoferul, un tânăr din Vicovu de Jos, a fost dus imediat la spital
– Un alt accident grav s-a petrecut în comuna Șcheia, unde un Ford Tranzit a lovit în plin o căruță
Șoferul unui autoturism „Mercedes” a ajuns la spital, iar mașina într-un pârâu, după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și a „zburat” de pe șosea. Sâmbătă, în jurul orelor 15.20, pe DN 2H, pe raza localității Gălănești, Ion M., în vârstă de 21 de ani, din Vicovu de Jos, se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz E 200. La un moment dat, într-o curbă la dreapta, întrucât nu a adaptat viteza la carosabilul umed, Ion M. a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul, răsturnându-se în pârâul Voitinel. În urma accidentului, vicoveanul a fost transportat la spital, suferind leziuni pentru a căror vindecare necesită între 20 și 25 de zile de îngrijiri medicale. Tot la spital, polițiștii au cerut să i recolteze și probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, în funcție de rezultatul acestora urmând ca oamenii legii să ia măsurile de rigoare.
Un accident grav s-a petrecut și în după-amiaza zilei de vineri, atunci cînd, în jurul orelor 17.00, Ioan I., 21 de ani, din orașul Siret, a intrat cu mașina sa, un „Ford Tranzit”, într-o căruță. Incidentul s-a petrecut la ieșirea din comuna Șcheia și s-a produs din cauză că șoferul Ford-ului nu a păstrat distanța regulamentară. În urma impactului, o femeie în vârstă de 63 de ani, din Șcheia, a fost proiectată din atelajul hipo, fiind transportată de urgență la spital, în stare gravă.



Recomandări

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei
Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei