Trupele de geniu ar putea ajuta la refacerea „chiar provizorie” a infrastructurii afectate de inundații în județul Suceava. Declarația aparține ministrului apărării, Theodor Meleșcanu, care vineri s-a aflat la Suceava, unde împreună cu prefectul Ștefan Alexandru Băișanu a survolat cu un elicopter militar zonele calamitate, în mod special Vicov-Straja-Ulma. „Trupele de geniu s-ar putea implica în refacerea podurilor, podețelor, a legăturilor rutiere pentru care suntem pregătiți și dispunem de tehnica necesară și de oameni”, a spus Meleșcanu, care a adăugat că la Suceava ar putea fi dislocate brigada de geniști de la Brăila și un batalion de le Buzău. Theodor Meleșcanu a anunțat că Ministerul Apărării va ajuta și material populația sinistrată din Suceava arătând că săptămâna viitoare va sosi un transport cu ajutoare. Este vorba în primul rând de bocanci, foi de cort și unelte, lopeți și sape care să le fie de ajutor oamenilor în refacerea gospodăriilor. „Dacă va fi nevoie, avem și posibilitatea de cazare în cazărmi, dormitoare comune iar în caz de urgență dispunem de 12 trailere care pot transporta locuințe de tip container de la Rast”, a menționat ministrul apărării. Meleșcanu a mai spus că Ministerul Apărării va trimite 30 de copii sinistrați la mare, în locațiile ministerului.
Vine armata
Meleșcanu promite geniști pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații






