Medierea, alternativă la soluționarea conflictelor în justiție



Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă. Foto:VARIOPRESS
Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă. Foto:VARIOPRESS

Ministerul Justiției a publicat pe site-ul instituției tabloul mediatorilor din România, medierea fiind o nouă profesie liberală reglementată de Comisia Europeană.
Într-un comunicat remis, ieri, Centrul Avocaților Mediatori „Cristian Iordănescu” salută publicarea pe site-ul Ministerului Justiției a tabloului mediatorilor din România, conform Legii 192/2006, art. 12, alin. 3.
În opinia sursei citate, acest fapt reprezintă un prim pas pentru popularizarea instituției medierii în România, ca alternativă pentru soluționarea conflictelor din justiție.
„Sperăm ca publicarea unui tablou al mediatorilor pe pagina oficială a ministerului Justiției să fie doar începutul unei campanii de informare și de popularizare a avantajelor pe care le aduce sistemului judiciar această profesie liberală, încă insuficient cunoscută în România”, consideră directorul executiv al Centrului Avocaților Mediatori „Cristian Iordănescu”, Alina Gorghiu.
Directorul executiv al Centrului susține că introducerea în Codul de procedură civilă a medierii va conduce atât la creșterea credibilității acestui instrument, cât și la o mai bună cunoaștere a acestuia, fapt ce ar putea produce rezultate semnificative în ce privește presiunea care este în prezent pusă pe instanțele din România, incapabile să facă față valului de procese.
Modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă
Potrivit legislației în vigoare, medierea reprezintă o modalitate alternativă, facultativă, de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, părțile fiind asistate de o terță persoană specializată în mediere, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.
Medierea, o nouă profesie liberală reglementată de Comisia Europeană, a determinat constituirea Centrului Avocaților Mediatori (CAM), care poartă numele lui Cristian Iordănescu, fost decan al Baroului București, decedat în decembrie anul trecut.
Centrul este deschis avocaților din Baroul București, din celelalte 42 de barouri din România și din barourile membre ale Black Sea Countries Bar Association, care vor dori să profeseze și ca mediatori.
Alternativă la procesul clasic de soluționare a litigiilor
Alina Gorghiu a făcut apel la mediatizarea acestei profesii, care implică negociere în afara sălii de judecată, fiind o alternativă la procesul clasic de soluționare a litigiilor.
„Numărul dosarelor nesoluționate în instanțe a crescut în ultimii trei ani. Stocul de dosare, rămase în instanțe de la un an la altul, a fost de peste 300 de mii în 2007. Este deja o realitate faptul că aglomerarea instanțelor de judecată din România afectează întreg sistemul judiciar, că procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocrației, că deciziile instanței vin după repetate înfățisări și termene prescrise”, a mai spus Gorghiu.
Sursa citată a adăugat că s-a ajuns la situația în care cea mai banală neînțelegere se trimite spre soluționare instanței, fapt ce determină ca demersul să devină greoi și costisitor.
„Se pot negocia obținerea unor soluții convenabile pentru toți cei implicați, dreptatea nefiind acordată doar unei singure părți, așa cum se întâmplă în instanțe”, a explicat Gorghiu.