Măsuri

Medicii din Spitalul Suceava, verificați dacă stau la program

Prezența la program a doctorilor care lucrează în secțiile și ambulatoriile de specialitate de la nivelul Spitalului Suceava este verificată în aceste zile de o comisie condusă de directorul medical, a informat managerul unității, Vasile Rîmbu, care a precizat că nu va ezita să ia măsuri împotriva celor care nu respectă orele de muncă.
„Pe noi ne interesează foarte mult asigurarea continuității actului medical. Cine nu-i la serviciu riscă sancțiuni administrative, în primă fază, tăierea orelor în care se constată că a lipsit de la program și apoi sancțiuni disciplinare, prevăzute de codul muncii”, a spus Rîmbu.
El a adăugat că atenția echipei de control este îndreptată în mod deosebit asupra doctorilor care acordă consultații în ambulatoriu, întrucât acestea reprezintă o variantă de asistență medicală care poate să decongestioneze Unitatea de Primire a Urgențelor, sufocată de numărul mare de pacienți, dar și o modalitate prin care poate fi redus numărul de internări, prin rezolvarea tuturor cazurilor care nu necesită păstrarea în spital.
„Deocamdată nici un medic nu a căzut în greșeală”, a completat șeful Spitalului Suceava.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei