Măsurile anticriză, adoptate prin ordonanță de urgență și introduse într-un capitol bugetar separat

Măsurile anticriză vor fi adoptate printr-o ordonanță de urgență, pentru a intra imediat în vigoare, și vor face parte dintr-un capitol separat al bugetului, nu din bugetele ministerelor, a declarat președintele UGIR-1903, Cezar Corâci, după întâlnirea grupurilor de lucru cu premierul Emil Boc. „Am cerut premierului ca măsurile anticriză să fie curpinse într-un capitol separat al bugetului și să nu fie prinse pe fiecare ordonator, pentru ca ministerele să nu poată redistribui sumele pentru alte cheltuieli. Premierul a salutat această propunere (…) Am discutat ca planul de criză să fie adoptat imediat, prin ordonanță de urgență, să intre în vigoare fără să mai așteptăm până când se aprobă bugetul în Parlament”, a spus Corâci.
El a adăugat că patronatele sunt mulțumite de structura sumelor alocate, arătând că 45% din acestea sunt îndreptate către măsuri economice financiare, 25% spre ajtoare sectoriale și doar 30% către protecție socială.
„Dacă 70% din bani sunt către sprijinirea economiei și doar 30% pentru măsuri sociale, acest plan va avea rezultate bune”, a mai spus Corâci.
El a adăugat că partenerii sociali au cerut desființarea unor agenții neguvernamentale, în condițiile în care cheltuielile acestora depășesc 1,5 miliarde euro, iar sumele colectate se cifrează undeva la 0,5% din PIB.
Măsurile anticriză discutate de Guvern cu sindicatele și patronatele vor determina, în cazul includerii în bugetul pe 2009, un minus de venituri la bugetul general consolidat de 34 miliarde lei (echivalent a 5,9% din PIB) și vor permite încasări la buget de doar 5,9 miliarde lei (circa 1% din PIB), conform unui centralizator al măsurilor anticriză transmis de Ministerul Finanțelor către sindicate și patronate.

Recomandări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea efectelor negative ale rețelelor sociale asupra copiilor

APMR și ASFOR își unesc forțele într-un parteneriat strategic pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului
Parteneriat strategic între APME și ASFOR pentru consolidarea lanțului valoric național al lemnului

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României