În perioada 18-20 iulie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va intensifica măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor ocazionate de sărbătorirea Zilelor municipiului Vatra Dornei, a Zilelor municipiului Fălticeni, a Festivalului Internațional de Folclor„Întâlniri Bucovinene” din municipiul Câmpulung Moldovenesc și a Festivalului „Moto 2014” care va avea loc în localitatea Capu Câmpului și în parcarea Shopping City Suceava, primele două sărbători fiind deja în derulare.
Pe lângă efectivele angrenate în misiunile permanente de pe raza municipiilor menționate, în zonele de desfășurare a manifestărilor vor acționa zilnic 61 jandarmi care vor veghea la derularea în condiții de normalitate a acestora.
„În cazul în care participanții sunt victime ale unor fapte antisociale ori observă săvârșirea unor astfel de fapte, îi rugăm să se adrese direct și în timpul cel mai scurt jandarmilor ori să sesizeze faptele prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Măsuri de ordine asigurate de jandarmi în perioada 18-20 iulie






