Măstăcăneanu: Au dreptate cei care spun că avem cel mai mizerabil campionat



Președintele CA al clubului Ceahlăul Piatra Neamț, Viorel Măstăcăneanu, consideră că persoanele care spun că actuala ediție a Ligii I este una „mizerabilă” au dreptate și a declarat că în locul arbitrului Alexandru Deaconu nu ar fi întrerupt derbiul Rapid – Steaua.
„Cred că au dreptate cei care spun că avem cel mai mizerabil campionat din istorie. S-a ajuns la un înalt grad de tensionare a tuturor celor implicați în acest fenomen. Mai cred că totul pleacă și de la arbitraj, dar în special de la sumele mari de bani care sunt anunțate drept recompensă pentru clasarea pe un loc de Champions League. Am văzut cu toții în ce fel se poartă dialogurile șefilor cluburilor interesate de locurile de Liga Campionilor”, a spus Măstăcăneanu.
Oficialul nemțean a menționat că arbitrul Alexandru Deaconu ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă diplomație în timpul evenimentelor ce au dus la întreruperea derbiului Rapid – Steaua, în minutul 74. „Nu mi-am dat seama cât de tare l-a durut capul sau cât de tare a fost lovit de acel obiect care a zburat din tribună. Dacă eu aș fi fost în locul arbitrului și m-ar fi lovit doar o simplă brichetă, cred că aș fi fost puțin mai diplomat. N-aș fi decis să pun capăt partidei, chiar dacă regulamentul îmi permitea să fac asta. N-aș fi «rupt» un meci, fie el de orice nivel, dar mai ales de talia celui de joi seară. Prin așa ceva se pot compromite total șansele unei echipe la câștigarea campionatului. Ca arbitru, trebuie să te mai orientezi și după alte aspecte într-un joc, nu doar după regulament. Dacă s-ar pedepsi fiecare înjurătură, fiecare protest sau fiecare atac criminal, echipele ar rămâne descompletate și meciurile s-ar termina înainte de vreme”, a punctat Măstăcăneanu.
Viorel Măstăcăneanu a precizat că nu ar dori ca meciul din deplasare cu Rapid să se dispute fără spectatori, deși în urma incidentelor de la derbiul cu Steaua gruparea giuleșteană riscă mai multe etape de suspendare a stadionului: „Așteptăm să vedem ce decizie va fi luată în cazul respectiv. Este posibil ca Rapid să joace contra noastră fie pe un teren străin, fie tot în Giulești, dar fără spectatori. Nouă, până la urmă, ne-ar conveni să jucăm cu spectatori în tribună. O asemenea atmosferă poate ambiționa ambele formații”.
În schimb, președintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, consideră că centralul a procedat corect când a înrerupt partida. „Sunt ferm convins că arbitrul a procedat corect, a respectat regulamentul. A considerat că nu mai poate continua și nu era obligat să acorde cele trei minute ca organizatorii să reglementeze situația. Păi, pentru ce să lase trei minute, să-l omoare pe teren?”, a spus Ștefan.