Mașină spartă pe o stradă din municipiul Suceava

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a fost sesizat duminică, la ora 06.50, de un bărbat de 64 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat în fața imobilului.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, sâmbătă, în jurul orei 20.30, partea vătămată a parcat autoturismul în fața imobilului în care locuiește, lăsând cheia în contact, ușile fiind închise cu o altă cheie, iar a doua zi a constatat faptul că acesta este avariat în partea din față, o portieră prezintă urme de forțare și din interior lipsește un radiocasetofon auto, precum și cheia din contact.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.Polițiștii atrag atenția cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar și cu privire la locațiile de parcare și la bunurile pe care cetățenii le lasă în interiorul autoturismelor. Pentru a preveni furturile din auto, polițiștii recomandă:-nu parcați autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoții pot acționa nestingheriți;-nu lăsați în interiorul autoturismului acte sau alte valori;-în timpul zilei asigurați-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;-când părăsiți autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciți cu timpul dumneavoastră și asigurați portierele ; indicat ar fi și cuplarea sistemului de alarmă;-nu lăsați în autoturism bunuri de valoare, genți sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoților; aceștia acționează atât în parcările aglomerate cât și din mers, încercând portierele mașinilor staționate;-dacă la bordul autoturismului aveți montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigație, stații auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopții;-încercați să montați aparatura audio pe un sistem tip șină, cu fișe, care să permită o deconectare ușoară și fără riscuri;-nu lăsați niciodată în autoturism actele mașinii;-nu lăsați în mașină bani, cărți de credit, ordine de plată sau alte obiecte ; obiceiul de a încuia în torpedou banii, atrage de obicei atenția;-cumpărați-vă și dotați-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj și nu în ultimul rând pentru rezervor.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Distracție pentru întreaga familie, la Iulius Mall: concerte, teatru, dinozauri animatronici și oferte speciale la mașini

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu