Mașină condusă de un minor, urmărită în trafic de poliție și apoi găsită abandonată

Un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, în timp ce acționa în noaptea de luni spre marți pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea. Polițiștii au trecut la urmărirea acestuia, autoturismul fiind găsit abandonat într-o zonă împădurită, iar conducătorul auto era plecat de la fața locului. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparține unui bărbat din județul Bistrița-Năsăud, care a declarat că fiul său de 17 ani i-a sustras cheile auto din locuință fără încuviințarea sa și a plecat cu mașina.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că minorul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul de poliție. „În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei