Marius Niculae: În România, când le zici suporterilor că nu e voie, atunci fac mai rău



Atacantul Marius Niculae a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că suporterii români, când li se spune că nu au voie să facă anumite lucruri, atunci fac mai rău, dând exemplul campionatului Scoției, acolo unde fanii intră în stadion cu bere, fără a arunca în teren cu obiecte.
„Sunt lucruri neplăcute. Problema nu e că se întâmplă prin alte campionate, ci că se întâmplă și la noi. În Scoția spectatorii vin la meci cu berea în mână și nu aruncă nimic în teren, cu toate că au bani să arunce cu telefoane, totuși nu s-a aruncat. Cred că este o diferență de mentalitate. Din câte știu nu e anormal să se oprească un meci că se aruncă din tribune. La Rotterdam, când eram la Sporting, a fost o plaoie de obiecte, s-a întrerupt meciul 10 minute și apoi nu s-a mai aruncat. În România, când le zici că nu e voie, atunci fac mai rău. După părerea mea s-a făcut prea mare tam-tam, pentru că a fost nu derbi, un meci televizat”, a spus Niculae.
Atacantul Ciprian Marica este de părere că scandalurile din campionatul intern sunt de fapt niște diversiuni. „Cred că sunt lucruri normale, ce se întâmplă în orice campionat. Sunt mici diversiuni ce nu se aud afară. Nu ne întreabă nimeni ce se întâmplă în România”, a completat Marica.
Pe de altă parte, Ciprian Marica a anunțat, în cadrul aceleeași conferințe de presă, că și-a lansat site-ul www.ciprianmarica.ro, prin care dorește să interacționeze mai mult cu fanii săi.
În minutul 71 al partidei Rapid-Steaua, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I, un duel aerian între stelistul Mihăiță Neșu și Daniel Pancu s-a soldat cu accidentarea destul de serioasă a amândurora. Arbitrul Deaconu a întrerupt meciul și a permis echipelor medicale să acorde îngrijiri celor doi fotbaliști. După câteva zeci de secunde, Deaconu s-a ghemuit acuzând o lovitură la cap cu un obiect aruncat din tribune. La stația de amplificare a stadionului s-a anunțat că meciul va fi oprit dacă din tribune se va mai arunca vreun obiect. În timp ce Deaconu se îndrepta spre locul de unde urma să se reia meciul, aflat în dreptul tribunei a II-a, pe teren, în spatele său, a căzut un alt obiect aruncat din public, iar arbitrul a fluierat finalul întâlnirii.