Mănăstirea Râșca își sărbătorește joi al doilea hram, de Înălțarea Sfintei Cruci

Mănăstirea Râșca
Mănăstirea Râșca

Mănăstirea Râșca își sărbătorește joi, 14 septembrie 2023, al doilea hram, de Înălțarea Sfintei Cruci. Este un moment de bucurie pentru Sfânta Mănăstire, care mai are și hramul „Sf. Nicolae”, dar și pentru pelerinii care vizitează acest sfânt așezământ voievodal.
Starețul Mănăstirii Râșca, protosinghelul Gabriel Gaman, invită credincioșii la hramul mănăstirii. Programul liturgic va începe din ajun, pe 13 septembrie, cu Slujba de Priveghere, începând cu ora 18:00, urmată, apoi, pe 14 septembrie, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, începând cu ora 9:00, oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena, Cea Întocmai cu Apostolii

Cu ocazia praznicului „Înălțarea Sfintei Cruci”, 14 septembrie, cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile creștine, închinată cinstirii Semnului Sfânt, localnicii, dar și pelerinii vor avea bucuria de a se închina și la Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Maria Magdalena, „cea întocmai cu Apostolii”, care vor sosi pe 12 septembrie, la ora 17:00, aduse de delegația Sfintei Mănăstiri Pantocrator. „Încredințându-vă de toată dragostea, prețuirea și recunoștința noastră, vă așteptăm cu bucurie în mijlocul nostru, pentru a aduce împreună rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu”, mai transmite starețul Mănăstirii Râșca, protosinghelul Gabriel Gaman.

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena, Cea Întocmai cu Apostolii
Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena, Cea Întocmai cu Apostolii
Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena, Cea Întocmai cu Apostolii
Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Maria Magdalena, Cea Întocmai cu Apostolii

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos