Managerul Spitalului de Psihiatrie Socola Iași, Lucian Burlea, reținut de DNA, este acuzat că a angajat pe postul de referent o persoană care nu se afla în țară la momentul organizării concursului, el semnând documente care atestau, în fals, că aceasta a participat inclusiv la proba interviului, informează Mediafax.Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Lucian Burlea, manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola din Iași și președinte al comisiei de examinare, la data faptelor, pentru abuz în serviciu, în formă continuată, și fals intelectual.De asemenea, a fost reținut și Iulian Sebastian Popa, șef Serviciu Achiziții de la Spitalul de Psihiatrie Socola Iași și membru al comisiei de examinare, la data faptelor, pentru abuz în serviciu, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.Totodată, procurorii anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile față de Alina Gabriela Deaconița, pentru cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, Adriana Medvichi, jurist la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iași și membră a comisiei de examinare, la data faptelor, pentru abuz în serviciu, și Manuela Gabriela Enescu, în calitate de membră a comisiei de examinare, pentru fals intelectual.





