Mamă și fiu, cercetați pentru contrabandă în urma unei percheziții

O femeie în vârstă de 58 de ani și fiul ei, de 28 de ani, ambii din Milișăuți, sunt cercetați într-un dosar penal de contrabandă după ce, în urma unei percheziții, la domiciliile acestora au fost găsite țigări fără acte din Ucraina și Belarus. Joi 4 septembrie, în baza unui mandat de percheziție emis de instanță, polițiști din cadrul Poliției orașului Milișăuți, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor, au efectuat două percheziții domiciliare, la casele celor doi, fiind găsite 1.647 de pachete de țigări, de diferite mărci, prejudiciul calculat fiind de 16.470 de lei. „Cu ocazia percheziției, în casa femeii s-a găsit și suma de 71 lei care provenea din vânzarea de țigări, ce a fost ridicată de poliție împreună cu țigările de contrabandă, în vederea continuării cercetărilor. Cercetările continuă față de cei doi pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră