Groaznic

Mamă arestată sub acuzații înfiorătoare – și-ar fi abuzat sexual copiii și i-a trimis la cerșit

Parchetul Rădăuți
Parchetul Rădăuți

Procurorii de la Rădăuți au pus în mișcare acțiunea penală într-un dosar în care o femeie este acuzată de fapte înfiorătoare comise asupra propriilor copii, un băiat în vârstă de 5 ani și o fată de 9 ani.
Inculpata, Sanda D., în vârstă de 32 de ani, din Gălănești, a fost de altfel și arestată de Judecătoria Rădăuți, în urma propunerii formulate de procurori, pentru comiterea infracțiunilor de viol și rele tratamente aplicate minorului.
Faptele imputate sunt din perioada 2018 – septembrie 2020 și sunt înfiorătoare.
Din anchetă rezultă că femeia a exercitat în mod repetat violențe fizice asupra fiului ei minor în vârstă aproximativă de 5-6 ani, pe care l-a folosit în mod repetat și pentru a obține foloase materiale prin practicarea cerșetoriei.
Cel mai șocant, la o dată care nu a putut fi stabilită, mama și-ar fi constrâns fiul să întrețină cel puțin un raport sexual oral cu ea.
Femeia are și o fiică mai mare.
Sunt adunate probe că femeia ar fi exercitat în mod repetat violențe fizice și asupra fiicei ei minore, în vârstă de aproximativă de 9-10 ani, pe care a trimis-o în repetata rânduri la cerșit.
Pe parcursul anchetei, fata a mărturisit și că mama a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, de față cu ea.
Nu s-a putut stabili cert dacă și fata a fost abuzată sexual.
”Minora a fost expusă în mod repetat unor gesturi/acte cu tentă și de natură sexuală, posibil și abuzuri sexuale sub forma agresiunii sexuale, prin aceste tratamente și comportamente abuzive de natură fizică și sexuală, având în vedere contextual familial de comitere, creând o stare de pericol ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, intelectual și moral”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Procurorii continuă ancheta, pentru a completa probatoriul.
Inculpata poate contesta măsura de arest preventiv la Tribunalul Suceava, iar până la o sentință definitivă se bucură de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu