Decizie

Majoare de capital la Termica și credit de 13 milioane de lei pentru plata cărbunelui

Termica
Termica

Aleșii locali suceveni au decis ieri, într-o ședință extraordinară, majorarea capitalului social al societății de termoficare a municipiului cu 10 milioane de lei, dar au aprobat și demersurile necesare obținerii unui credit de 13 milioane de lei, de la Trezorerie, cu care să achite datoriile către Termica.
Banii obținuți astfel, cu o dobândă de 5,25%, care trebuie returnați în 5 ani, urmează să fie folosiți la plata cărbunelui necesar funcționării Termicii în această iarnă.
Proiectul, votat în unanimitate, dă mână liberă conducerii Primăriei Suceava să depună documentația necesară aprobării creditului la Ministerul de Finanțe.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că suma cerută inițial a fost de 15 milioane de lei (150 de miliarde de lei vechi), dar cum creditul se aprobă pentru stingerea arieratelor, nu li se pot aproba decât 13 milioane de lei, pentru că restul datoriilor nu au o vechime mai mare de 90 de zile.

Recomandări

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022