Cei mai buni instrumentiști din județ se vor întâlni mâine, începând cu orele 13:00, la Căminul cultural din Horodnic de Jos, unde se va desfășura ediția a XV-a jubiliară a Festivalului interjudețean de interpretare a folclorului muzical – instrumente aerofone Silvestru Lungoci.
Concursul se adresează instrumentiștilor de peste 18 ani și copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, interpreți la unul sau mai multe instrumente, și cuprinde secțiunile poli-instrumentiști (cel puțin 3 instrumente) și mono-instrumentiști (arhaice sau moderne).
La această ediție jubiliară vor participa cei mai talentați și cunoscuți soliști, tarafuri, orchestre și dansatori, respectiv Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, Ansamblul folcloric „Balada Bucovinei” Suceava, Ansamblul folcloric „Brădetul” Horodnic de Jos, Ansamblul „Bucovina” al Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți.
Invitatul special al festivalului, care va susține și un recital, va fi solistul de muzică populară Călin Brăteanu.
