MAE: Mai puțin de 10.000 de români au votat în străinătate până la ora 19.00



Aproximativ 9.600 de cetățeni români au votat, duminică, până la ora 19.00, la secțiile de vot deschise în străinătate, a transmis MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, cea mai mare participare la vot în străinătate până la această oră s-a înregistrat la secțiile de vot din Italia, Republica Moldova, Franța și Belgia.
MAE precizează că până la ora 19.00, ora României, votul s-a încheiat în 21 secții de votare organizate în străinătate, în state precum Australia, Japonia, Malaezia, Indonezia, China și Filipine.
Contactat de MEDIAFAX, Biroul de presă al MAE a comunicat că, până la ora 19.00 în Italia au votat circa 1.600 de români, în Spania aproximativ 750, în Franța circa 800 iar în Ungaria peste 700.
De asemenea, potrivit sursei citate, în Republica Moldova au votat peste 1.100 de cetățeni români, în timp ce în Ucraina mai puțin de 50 de români se prezentaseră la urne până la ora 19.00.
În Anglia au votat circa 220 de români iar în Belgia peste 750, potrivit Biroului de presă al MAE.