Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, l-a acuzat în mod public pe primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, că se află în spatele „Afacerii Repartitorul”. Donțu a declarat că edilul șef a făcut presiuni asupra asociațiilor de proprietari privind obligativitatea montării de repartitoare creând astfel o piață pentru firmele de profil și un monopol pe această afacere. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava a prezentat opiniei publice dovada implicării primarului în această afacere, adresa cu nr. 19328 din 17 mai 2007, semnată de Lungu, prin care proprietarii sunt informați despre obligativitatea montării repartitoarelor, în condițiile în care nici un act normativ nu stipula clar acest lucru. Donțu a arătat că primarul a inserat în acea adresă un articol potrivit căruia cei care nu-și montează repartitoare sunt pasibili de amenzi cuprinse între 300 și 500 de milioane de lei vechi, inducându-i în eroare pe proprietari. „Mi se pare inacceptabil, câtă vreme acest articol nu se referă la obligativitatea montării repartitoarelor. Aeastă sancțiune nu se referă la acest lucru”, a afirmat Ovidiu Donțu.
Acuze
Lungu acuzat de Donțu că se află în spatele „Afacerii Repartitorul”






