PNL

Lungu, acuzat că vrea să scape de efectele scumpirii apei potabile

PNL: Lungu, acuzat că vrea să scape de efectele scumpirii apei potabile
PNL: Lungu, acuzat că vrea să scape de efectele scumpirii apei potabile

Liberalii consideră că primarul Sucevei, Ion Lungu, încearcă să scape de efectele pe care scumpirea apei potabile le-ar putea provoca, respectiv nemulțumirea populației municipiului reședință de județ. Vicepreședintele PNL Suceava consideră că decizia primarului de a convoca vechiul Consiliu Local pentru a adopta o hotărâre pentru majorarea prețului la apa potabilă dovedește faptul că Ion Lungu încearcă să manipuleze populația. „Făcând încă parte din Consiliul Local nu am o părere încă dacă trebuie sau nu majorat prețul la apă. Asta pentru că am aflat despre acest lucru din presă. Cert este că faptul că această inițiativă a domnului primar reprezintă o altă formă de manipulare”, susține Steiciuc. El a adăugat că Ion Lungu încearcă să transmită responsabilitatea creșterii prețului la apă către vechiul Consiliu Local, protejându-i astfel pe cei 16 viitori consilieri locali ai PD-L. Pe de altă parte, Mihai Steiciuc a arătat că în situația în care fostul Consiliu Local nu va vota majorarea prețurilor, Ion Lungu va susține că nu va putea realiza programul ISPA, de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. „Domnul primar va spune că nu poate să facă proiectul ISPA pentru că nu s-a votat atunci când a vrut el majorarea prețului la apă. Și va susține că noul consiliu este nevoit să realizeze acest proiect, dar că este nevoit să crească prețurile. Este o formă de manipulare care trebuie să înceteze”, a mai spus vicepreședintele PNL Suceava.

Recomandări

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava