Finanțare

Lucrările de la Spitalul Municipal Fălticeni, vor fi continuate

spitalul în construcție
spitalul în construcție

Primăria din Fălticeni va primi și anul acesta fonduri pentru continuarea lucrărilor de construcția la noul spital din acest municipiu. Anunțul a fost făcut de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, acesta precizând că spitalul din acest municipiu este unul dintre cele trei spitale din țară care vor fi finanțate pentru continuarea lucrărilor de construcție. El a arătat că Primăria Fălticeni a solicitat alocarea a aproximativ 29,5 milioane de lei (295 de miliarde de lei vechi), sumă necesară pentru construcția spitalului și pentru o parte din dotări. Primarul din Fălticeni a arătat că în momentul de față lucrările la noul spital municipal sunt realizate în proporție de 40%, suma cheltuită fiind de 11 milioane de lei (110 miliarde de lei vechi).
Cătălin Coman a mai declarat că după finalizarea construcției noului spital, clădirea în care funcționează în momentul de față unitatea spitalicească din Fălticeni ar urma să fie demolată, iar în locația respectivă va fi construit un parc și va fi amenajată o parcare. Noul spital din Fălticeni va avea 239 de paturi, șapte secții medicale, o farmacie și un laborator de analize medicale. Spitalul va deservi aproximativ 140.000 de persoane din zona Fălticeni.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor