Lucrările Consfătuirii naționale a inspectorilor școlari de educație fizică și sport din țară, la Fălticeni

În perioada 9-11 septembrie, Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni găzduiește Consfătuirea națională a inspectorilor școlari de educație fizică și sport din țară, manifestare organizată de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Deschiderea lucrărilor a avut loc ieri, la ora 18,00, în Amfiteatrul Colegiului “Nicu Gane”, alături de cei 40 de inspectori școlari de profil din România anunțându-și prezența, pe parcursul celor trei zile de discuții, inspectorul general MEN, prof. dr. Alin Cătălin Păunescu, directorul Federației Sportului Școlar și Universitar, Claudia Georgescu, și președintele Comisiei Naționale de Educație Fizică și Sport, prof. univ. dr. Adrian Drăgan.
După cum ne-a informat prof. Gheorghe Coman, tematica dezbaterilor de la Fălticeni se axează pe analiza anului școlar încheiat, activitatea de educație fizică și sport din învățământul de masă, rezultatele olimpiadelor naționale ale sportului școlar, activitatea cluburilor sportive școlare, dar și așteptările pentru noul an școlar care începe săptămâna viitoare.
“Prof. Gheorghe Coman a îndeplinit, timp de 12 ani, cu dăruire și eficiență, funcția de inspector școlar în acest domeniu atât de dinamic și atât de competitiv, în care județul Suceava s-a remarcat, an de an, prin rezultate de excepție”, a precizat Gheorghe Lazăr, șeful Inspectoratului Școlar Suceava.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei