Handbal, juniori I

LPS Suceava pierde la LPS Vaslui, dar rămâne în lupta pentru semifinal

După ce a stat în prima etapă din returul campionatului, echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava a debutat în a doua parte a sezonului regulat cu un eșec pe terenul celor de la LPS Vaslui, scor 23 – 25. Fără doi jucători importanți în lot, ce erau răciți, Gvinda și Alexa, sucevenii au avut o evoluție oscilantă, într-un meci cu răsturnări de scor de ambele părți. După opt minute, gazdele conduceau cu 5 – 3, iar cu două minute înainte de pauză, sucevenii aveau 11 – 10, dar vasluienii au intrat la vestiare la scorul de 12 – 11. În partea a doua a jocului, LPS Suceava a condus de mai multe ori, dar nu s-a distanțat decisiv, ba mai mult, pe final a ratat 3 situații clare și un 7 metri, și a plecat de la Vaslui fără puncte, scor final 25 – 23 pentru gazde.
„Am avut doi jucători importanți ce au fost accidentați, iar în plus am ratat foarte mult, din situații clare și chiar din 7 metri. Sper ca până duminică, jucătorii cu probleme să-și revină, mai ales că mai avem multe meciuri într-o perioadă scurtă”, a declarat antrenorul Iulian Dugan.
Duminică, de la ora 11.00, în sala LPS Suceava, elevii lui Iulian Dugan vor avea derby-ul seriei cu LPS Piatra Neamț.
Clasamentul seriei 1
1. LPS Piatra Neamț 14 11 1 2 448 – 344 34
2. LPS Suceava 13 10 0 3 401 – 353 30
3. LPS Iași 14 9 0 5 399 – 325 27
4. LPS Vaslui 14 8 1 5 356 – 331 25
5. LPS Roman 14 6 0 8 431 – 446 18
6. LPS Botoșani 13 3 0 10 346 – 405 6
7. LPS Focșani 14 0 0 14 394 – 571 0

Recomandări

Voluntarii de la Crucea Roșie Suceava au donat sânge, în cadrul campaniei „Faci bine, te simți bine. Donează! Sânge pentru viață!”

Se închid toate centrele de colectare lapte: aproape 1.000 de suceveni crescători de vaci rămân fără contracte, 40 de colectori își pierd serviciul

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava