Handbal, juniori III

LPS Suceava a început turneul semifinal I cu o victorie



Echipa de handbal juniori III LPS Suceava a început turneul semifinal I cu o victorie
Echipa de handbal juniori III LPS Suceava a început turneul semifinal I cu o victorie

Timp de trei zile, echipa de handbal juniori III a Liceului cu Program Sportiv Suceava luptă la turneul semifinal I pentru unul din cele două locuri ce duc la turneul semifinal II, penultima fază a Campionatului Național din acest sezon. Sucevenii au început ieri meciurile din grupa ce se desfășoară la Alexandria cu dreptul, după ce s-au impus în fața gazdelor de la Clubul Sportiv Școlar din localitate la 10 goluri, scor 29 – 19. Tinerii handbaliști pregătiți de antrenorul Răzvan Bernicu au început destul de bine acest meci și după cinci minute conduceau cu 4 – 0. Până la pauză, LPS Suceava nu a făcut cel mai bun joc, dar și-a păstrat o diferență de 3 – 4 goluri, scor 12 – 9. În debutul reprizei secunde, gazdele s-au apropiat la un singur gol, scor 13 – 12, dar în continuarea partidei, sucevenii au reușit să se desprindă la 5 goluri. Până la final, elevii lui Răzvan Bernicu au făcut un joc foarte bun și s-au distanțat și la 11 goluri în penultimul minut, gazdele marcând ultimul gol al partidei, scor final 29 – 19.
„A fost primul meci în turneu și băieții noștri au început puțin mai timorați, probabil și pentru faptul că evoluam în fața gazdelor. A doua repriză a fost una foarte bună în care echipa noastră a pus în aplicare exact ce am cerut și ce am pregătit la antrenamente. Urmează un meci mai dificil decât primul, cu LPS Cluj, echipă ce a terminat pe primul loc în grupa ei. Ideea e că la acest turneu meciurile sunt și vor fi mult mai echilibrate decât în prima fază a sezonului și astfel se poate întâmpla orice. Noi ne-am propus în primă fază calificarea la turneul semifinal II, dar ideea este s-o luăm pas cu pas și poate vom ajunge până la turneul final”, a declarat antrenorul sucevean, Răzvan Bernicu.
În meciul cu CSȘ Alexandria, cel mai bun marcator al sucevenilor a fost Cozorici, cu 8 reușite, urmat de Lăzurcă(6), Emanuel Muntean(5), Stanciuc(4), Ioan Muntean și Pintilei, cu câte două goluri fiecare, și Niculică și Logofătu, câte un gol.
În celălalt meci al primei etape, CSȘ Făgăraș a învins CSȘ Galați cu scorul de 39 – 35, după 21 – 20 la pauză.
Aseară, LPS Suceava urma să întâlnească LPS Cluj, sâmbătă va juca în compania celor de la CSȘ Galați, iar duminică, în ultimul meci, va întâlni CSȘ Făgăraș.



Recomandări

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica
Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica