Handbal

LPS Suceava a câștigat prin neprezentarea adversarului

Calificați deja la turneul semifinal I, handbaliștii echipei LPS Suceava au mai obținut o victorie în penultima etapă a returului și asta chiar dacă nu au jucat. Elevii lui Bogdan Macovei aveau programat ieri un meci pe teren propriu în compania formației LPS „Nadia Comăneci” din Onești, dar adversarii nu s-au mai prezentat și astfel, sucevenii au câștigat cu scorul de 10 – 0. Conform regulamentului Federației Române de Handbal, o echipă din campionatul de juniori I are dreptul să nu se prezinte o singură dată pe sezon la un meci, LPS Onești profitând de această regulă, mai ales din motive financiare, dar și pentru că nu mai au șanse să meargă mai departe. Dacă tot au venit la sală și au așteptat un sfert de oră până să fie declarați câștigători, handbaliștii de la LPS s-au împărțit în două echipe și au făcut un meci de antrenament. Sucevenii mai au de disputat o singură etapă din retur, săptămâna viitoare, pe terenul celor de la LPS Suceava, urmând ca în perioada 13 – 17 martie să evolueze la turneul semifinal I.

Recomandări

Echipa de handbal a Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit al nouălea titlu universitar consecutiv

Echipa de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava joacă finala pentru al nouălea titlu universitar consecutiv

Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava abordează etapa a treia din play-off de pe primele două poziții ale clasamentului