Orășeni și nu prea

Locuitorii orașului Frasin, fără apă potabilă zile la rând

Locuitorii orașului Frasin racordați la sistemul care asigură apa potabilă au rămas fără acest serviciu încă de marți, oamenii fiind revoltați că trăiesc la oraș, plătesc impozite de oraș, dar nu au parte de minimul de confort necesar. Localnicii au cerut explicații la primărie, de unde li s-a spus că problema este majoră și trebuie să se descurce fără apă potabilă încă „două-trei zile”. Pentru o parte din oameni nu există alte surse de apă, multe din fântânile din oraș fiind contaminate, iar apa nefiind potabilă. În aceste condiții, lipsa apei zile la rând le transformă viața într-un coșmar.
„În fiecare săptămână, câte o zi-două, ne trezim fără apă potabilă. Este revoltător ce se întâmplă. Acum avem deja zile la rând fără apă, iar autoritățile locale nu sunt deloc preocupate de această problemă. Ni s-a spus că este o defecțiune, dar nu se lucrează aproape deloc”, s-a plâns unul dintre localnici, Gheorghe Dumbravă.
Contactat telefonic, primarul orașului Frasin, Marinel Balan, a confirmat întru totul problema și a subliniat că aceasta este foarte veche. Conducta care alimentează cu apă potabilă Frasinul este o investiție tocmai din 1978. În aceste condiții, avariile sunt o problemă la ordinea zilei.
El a precizat că muncitorii din cadrul serviciului de intervenție al Primăriei Frasin lucrează pentru remedierea defecțiunii apărute marți, însă nu a putut preciza când localnicii vor avea din nou apă potabilă.
„Conducta cedează aproape în fiecare zi. Dacă azi nu avem o avarie, mâine avem două”, a rezumat situația primarul. Cu alte cuvinte, acesta nu le-a dat oamenilor nici o speranță de rezolvare a acestor probleme, cel puțin pe termen scurt.
Pe termen mai lung, a arătat Marinel Balan, există un proiect prin care ar urma să fie schimbate rețelele de alimentare cu apă și de canalizare. Până atunci, oamenilor din Frasin nu le rămâne decât să se roage ca vechea rețea să nu mai cedeze atât de des.

Recomandări

400 de participanți și 55 de speakeri au confirmat prezența la TILIA (Summitul Orașelor din România), organizat de IULIUS la Iaşi

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII STADIONULUI (CORP C2), ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Anunț privind finalizarea implementării proiectului “CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN ORAȘUL FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”